Sus, jos si linia orizontului

Image

         Sambata, jumatatea mea mi-a propus sa mergem la patinoar.De fapt nu mi-a propus, ma bate la cap cu asta de ceva vreme, bine ca nu sunt acasa ca si acolo e cineva care vrea acelasi lucru, tata:)).Bun, acum ar trebui sa explic de ce evit eu patinoarul. Iarna trecuta, undeva in decembrie am fost la patinoar,parca de doua ori, in zile consecutive.A doua oara eu, tata, jumatatea si Cezar. (Cezarica asa cum ii zicem noi, e inteleptul batran de 10 ani de care vorbeam in postul trecut). Si al meu Intelept e reticent legat de ce nu cunoaste si l-am pus pe patine in ciuda obiectilor bine argumentate:)) (calcule si statistici). Toate bune si frumoase, a prins curaj si la un moment dat il tineam de mana si faceam ture (cu atitudine de closca, nu cum zicea tata :”Lasa-l singur”) si dupa vro 30 min in care deja incepea sa ii placa , trece un t**it in viteza, care simtea nevoia sa scape de frustrarile provocate de impresia patetica ce o lasa celor din jur si il agata pe Intelept, el se dezechilibreaza, eu il redresez in timp ce cobor sfinti, si nu mai apuc sa ma pun si pe mine pe axa corespunzatoare patinatului in picioare si cad. Si cum cad? Am o fobie legat de patinat pe gheata (si tocmai am aflat ca mai sunt si altii, nu sunt nebuna:)) ): sa pici si sa ai degetele pe gheata si sa treaca cineva neatent si sa ramai cu ele pe gheata chiar daca mainile sunt sus. Si din cauza asta am cazut cu degetele sub forma de pumn si in sus si pe spate si mi-am spart capul. Ma durea, m-am speriat, dar spaima a inceput cand tata, il stiti, calm si mereu filozof:)) a venit in viteza si era speriat si daca tata e speriat e nasoala treaba:)). Bun, mi se zice ca nu e mare lucru(dar vad frica pe fata lui), si imi pun esarfa uda la cap si cand o iau sange, sange destul cat sa consider ca esarfa era rosie si m-am speriat, am plans, am speriat copii si am plecat la urgente.Cu ocazia asta cealalata jumatate a mea, dar prin sange, de atunci imi raspunde mereu la telefon:)).

Image   Si sambata nu vroiam sa merg, dar am zis ca hai e momentul sa scap de frica plus ca jumatatea mea mi-a promis ca e mereu langa mine si ma ajuta si asa a fost. Cum a prins gheata dus a fost:)). Mai trecea din cand in cand sa imi dea indicatii: “Hai lasa bara aia, da-ti drumul!” sau “fa pasi mai lungi, hai curaj curaj”. Si eu coboram la sfinti, era o adevarata adevarata petrecere, nu e vorba ca nu stiu sa patinez, dar eram speriata si plus ca erau si aici tot felul de Gigi duru care se bagau si nu erau atenti. Sfat : daca merg asa incet am un motiv:)) Si la un moment dat vine la mine vesel ca un copil cu ciocolata ,vede ca ma uit urat (daca aveam laser in privire era scrum:)) ) si incepe sa stea pe langa mine, dar deja eram suparata, agitata si nu mai vroiam, ajunsesem la concluzia ca nu mai are rost. E ca atunci cand mananci mancare fara sare si nu mai are farmec,dar o mananci din necesitate. Si cum pentru mine patinatul nu e o necesitate, m-am dus pe margine, nu am iesit, ci doar m-am pus la povesti cu cineva care nu patina. (cineva din grupul nostru,nu persoane straine:)) desi as putea si asta, dar imi e prea greu sa ma imprietenesc in gemana) si in timp ce vorbeam si imi spunea ca nu e neaparat sa mai patinez si ca o sa mai fac asta cand o sa ma simt eu pregatita si atunci mi-am dat seama. Nu a fost vorba doar de frica ca am dat cu capul si ca am ajuns la spital, ci sunt mai sensibila si o parte din mine nu mai e si atunci imi e mai greu sa ma redresez ca alta data si o data ce mi-am dat seama ca nu e vorba doar despre patinat, am stiut ca cealalta problema trebuie sa o rezolv pentru ca e permanenta. Am simtit cum imi curge iar sange prin vene, cum imi aduc aminte ca eu sunt genul care atunci cand cade, se ridica, mereu, mereu si indiferent cat de tare doare, eu tot merg mai departe. Si m-am ridicat si am mai patinat un pic si parca incepea sa imi revina placerea de alta data, nu de tot, dar suficient cat sa mai merg si alta data si sa nu devina un loc pe care sa il evit. Ce am vrut sa zic cu asta? Ca uneori indiferent cata galerie ne fac cei din jur, tot la noi sta solutia, tot noi stim raspunsul si numai noi putem sa ne ajutam. Si da e greu, cateodata nu stim cum sa facem sa rezolvam problema si daca nu stim inseamna ca inca nu e timpul sa o rezolvam. Am ajuns la concluzia ca timpul in final le rezolva pe toate. Atat ca unele lucruri dureaza mai mult, altele o clipa si uneori clipa se transforma intr-o viata si cand se intampla asta e bine sa nu fii singur in multime, ci sa ai langa tine persoane care sa te ajute sa faca timpul sa treaca mai repede sau in cazul fericit, mai frumos.

Image

        Da e greu sa te ridici, cateodata nu iti mai vine pentru ca nu stii daca mai poti merge mai departe,dar atat timp esti aici eu cred ca poti merge si trebuie sa te lupti cu tine sa te lasi invatat sa mergi iar. E ciudat cum niciodata nu stii ce o sa se intample si cum tu ajungi sa te surprinzi singur. Dar cateodata muzica pe care tu dansezi de o viata se schimba brusc si atunci trebuie sa stii sa te adaptezi la noua melodie, pentru ca aproape de fiecare data nu mai poti sa aduci compozitia de dinainte si daca cumva reusesti, o sa fii asa schimbat ca o sa iti dai seama ca nu se mai potriveste. Important e sa dansezi in continuare si sa simti si bucuria , ca daca dansezi dar nu simti ce trebe, atunci schimba coregrafia sau schimba tu discul.Si da uneori imi e si mie frica de noua melodie, dar inchid ochii si incerc sa inteleg ritmul, sau tin ochii larg deschisi si ma uit la ce fac cei din jur si incerc si eu, pana gasesc ce ma reprezinta.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s